Ceea ce se aștepta a fi un galop de sănătate pentru echipa lui Penescu s-a transformat într-un calvar cu durata de 90 de minute. Cu niciun punct în clasament și luați peste picior de adversari, buzoienii s-au mobilizat exemplar și au fost echipa mai bună ieri în Trivale.
Imprecizia atacanților, dar și un ofsaid semnalizat greșit au făcut însă ca scorul să rămână alb până în minutul 72, când Fallardo a prins un șut de zile mari.
Ultimele minute s-au jucat doar în jumătatea oaspeților și egalarea a venit când nimeni nu se mai aștepta.
Nou-intratul Voiculeț, introdus inspirat de Ionuț Badea în repriza secundă, a adus Argeșului un punct nesperat la un moment dat.
Un egal care dă un nou start pentru buzoieni, aflați la primul punct în acest sezon, și le pune cuțitul la os argeșenilor, pentru care urmează o serie de foc, cu Rapid, Craiova și Vaslui.
Momentele-cheie ale meciului
Min. 8: Kamara, singur cu portarul, trimite slab cu latul și Barbu respinge în corner. Min. 13: M. Stan luftează în propriul careu, mingea ajunge la Lițu care trage direct în Boșneag Min 27: Șutul lui Tănase din 8 metri este blocat de Doicaru Min. 59: V. Stan centrează pentru Dulcea, dar lovitura de cap a acestuia trece puțin peste poartă. Min. 61: Tiago scapă singur spre poarta argeșenilor, dar este oprit eronat pentru o poziție de ofsaid Min. 66: Boșneag scoate miraculos mingea trimisă cu capul de Tudose Min. 72, 0-1: Fallardo deschide scorul cu un șut excelent de la 20 de metri, după ce a driblat doi adversari Min. 77: Tiago trece pe lângă majorarea scorului, dar lovitura sa de cap este prinsă în doi timpi de Boșneag Min. 89: Tameș execută peste poartă o lovitură liberă de la 20 de metri Min. 90, 1-1: Voiculeț marchează la vinclu cu un șut din interiorul careului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER